Crizele adolescentei
Crizele adolescentei
Autor:Nicolae Ingrid
E perioada in care cel in cauza ori nu vrea sa asculte pe nimeni, fiind convins ca el si numai el le stie pe toate, ori dimpotriva, se simte pierdut. Perioada in care e posibil sa fie mai melancolic decat "zice la carte", ba chiar usor depresiv.
Adolescenta este o perioada pe care majoritatea parintilor o privesc cu teama, cand se gandesc la copiii lor, si cu o strangere de inima, cand se gandesc la a lor. Copiii o asteapta cu nerabdare, iar cand o descopera, se simt neintelesi, nesiguri si devin speriati.
Adolescenta nu este singura perioada de "criza", dar se poate sa fie dintre cele mai lungi. Orice schimbare de statut bio-psiho-social, orice trecere dintr-o perioada de dezvoltare in alta poate fi perceputa ca o perioada de "criza". Multa lume amesteca termenii si notiunile, ajungand sa creada lucruri neadevarate sau chiar fara sens. Adolescenta nu este sinonima cu depresia. Adolescentii pot deveni depresivi, dar adolescenta, ca perioada de dezvoltare, nu aduce cu sine, implicit, si un episod depresiv.
Pentru adolescent, cautarea atentiei devine o problema in raport cu grupul frecventat si mai putin cu familia. Daca acesta este obisnuit sa fie intotdeauna in prim planul atentiei familiei, va cauta acest lucru si de la grupul de prieteni. Asumarea unor comportamente iesite din norma poate fi pretul platit de catre acesta pentru a primi toata atentia de care el are nevoie.
Adolescentii au nevoie sa arate ca sunt puternici. Nevoia de putere este principalul laitmotiv al adolescentei. De aici, intrarea in lupta de putere cu adultii este o metoda des intalnita. Daca adultul intelege acest mecanism, va putea evita aceste lupte, aratandu-i ca ii suntem alaturi, nu impotriva.



Comments
Post a Comment