Ce se afla in mintea adolescentilor

        Autor:Oncel Mara 

   Adolescenţa poate poate fi văzută drept o perioadă minunată din viaţă, dar ea poate fi interpretată şi drept o etapă de tortură, atât pentru cai care trec prin ea, cât şi pentru părinţi.

            Problema cu adolescenţa este că tinerii se simt nevoiţi să „funcţioneze” în trei dimensiuni: trecut, prezent şi viitor. În mod conştient şi inconştient, adolescenţii sunt încă prinşi în problemele copilăriei, mai ales în cele legate de relaţia cu părinţii şi de mediu. În acelaşi timp, ei încearcă să îşi dea seama la ce anume să se aştepte de la viitor. Apoi, trebuie urmată şi cea de-a treia direcţie: preocuparea legată de prezent. Unde se află ei acum şi ce anume se întâmplă cu mintea şi corpul lor, de unde vin toate aceste schimbări la care sunt supuşi. 

             În condiţiile în care mintea adolescentului este năucită de aceste dileme, nu ar trebui să ne mire de haosul pe care îl provoacă şi în care pare să se descurce atât de prost. În ultimul deceniu, oamenii de ştiinţă s-au străduit să afle ce anume declanşează comportamentul straniu şi dezordonat al adolescenţilor şi de ce aceştia pot deveni atât de vulnerabili şi uşor de ispitit.

De ce iau adolescentii decizii proaste?

               La Spitalul McLean, dr. Deborah Yurgelun-Todd a realizat un studiu cu ajutorul imagisticii cu rezonanţă magnetică funcţională. În studiu, atât copii, cât şi adulţi au fost rugaţi să recunoască expresiile regăsite pe chipurile unor oameni fotografiaţi. În astfel de teste, copii şi adolescenţii se bazează foarte mult pe amigdală, o structură din lobul temporal asociată cu reacţiile emoţionale. Adulţii în schimb, se încred mai puţin în amigdală şi mai mult pe lobul frontal, regiunea asociată planificării şi judecăţii. Rezultatele testului au arătat că foarte rar s-a întâmplat ca adulţii să nu ghicească ce inspirau oamenii din imagini. Copiii şi adolescenţii, în schimb, au avut tendinţa de a interpreta frica drept furie, confuzie sau tristeţe. Prin urmare,  Yurgelun-Todd consideră că aceste confuzii din rândul tinerilor se înregistrează tocmai din cauza faptului că în cazul adolescenţilor creierul încă nu a atins maturitatea. Din acest motiv, adolescenţii au tendinţa de a crede că au descoperit furia şi ostilitatea, acolo unde acestea nu exista.

               În acelaşi sens, oamenii de ştiinţă de la Universitatea Tample au studiat modul în care adolescenţii evaluează riscurile. Într-un experiment în care s-a folosit un joc care simula conducerea unei maşini, cercetătorii au observat disponibilitatea adolescenţilor şi a adulţilor de a trece, la semafor, pe culoarea galbenă. 

              Toţi participanţii s-au dovedit a fi prudenţi atunci când se jucau singuri. În schimb, atunci când jucau în prezenţa prietenilor, adolescenţii începeau să îşi asume mai multe riscuri. În consecinţă, diferenţele de vârstă se observă în procesul decizional, iar adolescenţii tind să ia decizii sub impact emoţional sau social şi în urma provocărilor. Aşa se explică de ce, în general, adolescenţii sunt mai dispuşi să recurgă la infracţiuni, dacă operează sub forma unui grup. 

              Pe de altă parte, cercetătorii s-au întrebat dacă nu cumva ariile din creier bogate în dopamină nu ar putea să îi facă pe adolescenţi să devină vulnerabili în faţa efectelor dependente induse de droguri şi alcool. 

               Dopamina, substanţa chimică din creier implicată în motivarea şi consolidarea comportamentului este deosebit de activă în creierele adolescenţilor, iar acest lucru se întâmplă din cauza faptului că regiunea nucleus accumbens, din cortexul frontal, care direcţionează motivaţia de a căuta recompense, nu este încă destul de dezvoltată la adolescenţi. Cercetările au arătat că adolescenţii au o activitate mult mai limitată în această parte a creierului, comparativ cu adulţii, ceea ce înseamnă că ei pot fi predispuşi să se angajeze în activităţi care îi încântă foarte mult, sau în cele care necesită un minim de efort. 

               În urma acestor studii este lesne de înţeles de ce, în multe ţări, tinerii nu sunt consideraţi adulţi până la vârsta de 18 sau chiar 21 de ani. Giedd, de exemplu susţine că maturitatea individului se atinge atunci când creierul s-a maturizat, adică la 25 de ani. Deşi aceste concepte sunt des dezbătute, în realitate, părinţii cunosc instinctiv momentul în care copiii lor ating maturitatea. 

Totuşi, este bine de ştiut că adolescenţii nu adoptă un comportament dificil doar pentru a-şi scoate părinţii din sărite, ci pentru că sunt supuşi unor schimbări neaşteptate pe care nu ştiu cum să le gestioneze.